Merg pe nori si ma dor calcaliele (stiu ca am gresit)

Cauta repede pe DC Frederic Chopin - Waltz no.10, op 69. Da-i play.


Deasupra tuturor. Exista un loc in care dispari pentru cate o noapte din acest oras. Unul din cele mai romantice locuri din Bucuresti. Aici si scarile de la biserica Luterana. Asculti coloana sonora de la filmul L'Amant si bei. Mai faci si un gratar, noaptea abia incepe. Nu exista zgomote. Esti asa aproape de cer, incat auzi cum sfaraie stelele cazatoare cand intra in atmosfera. Nu. Glumesc. Nu, nu glumesc. Tin minte o scena din filmul "Million dollar Hotel" (nu baby). Pe bloc, o reclama care palpaie. Aici e la fel. Si fumul gratarului la ora 1 dimineata. Bem. Te intinzi si asculti. Ne mai uitam cateodata la singura fiinta activa de pe strada. O curva. Pare buna de la distanta. In ultimele seri avem impresia ca vedem un OZN. Nu stim ce poate fi. S-a terminat melodia?


Facem glume de geamgiu si bem. Mancam si bem. Mujdeiul de azi chiar e bun. Nu mai e light. Masa inconjurata de butucii de lemn scartaie sub greutatea merindelor (cuvant de poveste). Cate un nebun fara somn calare pe vreun KTM scoala tot cartierul. Bem. Jarul se stinge incet de tot. E cald ca naiba, tabla inca arde. Ne-ar trebui niste sezlonguri sa ne tolanim sub cerul gol. Lasa ca luam de la Metro. Azi am vazut curcubeul.


De fapt, tot orasul l-a vazut. Misto iluzie. S-a terminat melodia? Mai are putin. Imi place aici. Liniste totala, zici ca esti pe plaja marii, iar departe se vad doar luminile aprinse de oamenii de rand. Suna o alarma. Mai sunt 3 ore pana trebuie sa ma trezesc. Dar trebuie sa adorm inainte. Bem, glumim. Cine poate spune ce-i viata? Asta este. Corect, ai dreptate. Asta este. S-a terminat melodia. Asta este.

Swiming in a fish bowl

So, so you think you can tell
Heaven from Hell?
Blue skies from pain?
Can you tell a green field from a cold steel rail?
A smile from a veil?
Do you think you can tell?
And did they get you to trade
Your heroes for ghosts?
Hot ashes for trees?
Hot air for a cool breeze?
Cold comfort for change?
And did you exchange
A walk on part in the war
For a lead role in a cage?

How I wish, how I wish you were here.
We're just two lost souls
Swimming in a fish bowl,
Year after year,
Running over the same old ground.
What have we found?
The same old fears.
Wish you were here.

Viata ca-n filme

Mereu ne gandim cum ar fi, daca ar fi. Da, NE, pentru ca toti avem imaginatie. Cum ar fi sa facem ce se intampla in filme? Poate ca as alege un film cu masini, femei, nu neaparat in aceasta ordine. Secventa din link este dintr-un film pe care il pot arunca intre cele preferate mie. Nu ma lasa sa bag secventa direct aici, trebuie urmat linkul. Si sfarsitul imi place, dar parca prea Nicolaescian, asa ca ma limitez la secventa care ma face sa ma uit mereu la film. Sa fie muzica, sa fie vocea lui Reno? Varianta in franceza este si mai misto. "Maintenant..."


http://youtube.com/watch?v=MLz19GYapgs

Sex under the biscuiţi

Putin mai incoace de centru, pe strada Axinte Uricariul, vizavi de Spitalul Floreasca, zace in praful capitalei o carciuma cum nici in spoturile publicitare bulgaresti nu gasesti. Ii spune “Terasa berbec”. Daca as spune ca mancarea e ca la mama acasa, ca e curat de poti sa si adormi, as minti cu nesimtire. Mancare nu exista, iar cel ce bea un suc este privit imediat ca un suspect, un tradator… E genul de local in care nu trebuie sa-ti faci rezervare prin Internet sau telefon. Si nici vreo fusta de-o palma la care sa te holbezi flamand. Nu, nici V8-uri nu sunt parcate in fata. Doar un Trabant daramat doarme pe post de bodyguard la cativa metri de usa bodegii. Usa de lemn vopsita zgarcit scartaie prelung si se tranteste. Zavorul ruginit se clatina. Miroase a fum de Marasesti. Pasesc printre cojile de seminte uscate si ma duc la bar. Iau un Gambrinus, sa fiu de-al casei. Ma asez la o masa din colt, cu o prelata arsa de tigari. Berea e rece. Aud o manea. Scaunul se clatina. Peretii carciumii sunt vopsiti in culorile tricolorului. Traiasca Funar ! Pe fiecare perete zace uitat de vreme si napadit de “vilele” paianjenilor cate un portret maret de-a lu’ Nicu sau Leana. Gh.Dej zambeste prafuit “à coté” de Nicusor. Abia acum imi aduc aminte de generala. Vad stema tarii noastre de-alta data, cu grane aurii si tractoare cu servodirectie. Mai iau o bere.
La alta masa sta un pescar ponosit, cu adidasii legati cu sarma si maini negre de cautat rame. Langa el, un batranel cu traista goala a uitat sa cumpere paine. Astia n-au aer conditionat ??? Vine si un al treilea, tarandu-si picioarele cu greu din buda napadita de muste. Stau la o halba de vodca. Timpuri, vremuri, oameni… Ma duc si cer alta bere de la barul ultimului templu comunist. “Da’ vodca cat e ?” Ma asez din nou si gust din suta de 1 leu. Aud un sunet de vioara. Mi-e sete. Cineva imi schimba scrumiera. Se aglomereaza. De ce e cald ? Berea ma racoreste si incep sa numar butoanele de la mobil. Cineva imi cere niste alune. Incep sa rad si ma scarpin in cot. Cine mi-a furat vodca ? Cand am ajuns in Nemo ? Iarasi canta David Guetta ? Mai trag o dusca. Si totusi viata are sens. Bingo ! Soso a alunecat pe scara si s-a infipt intr-o masina de cusut… Ha ! Ha ! Bine mai e sa faci sex pe canapeaua asta catifelata…
Cojile de seminte imi trosnesc sub talpi. Scaunele se urca singure pe mese. Deschid usa si ies in strada inundata de bezna. Urlu cat ma tin puterile : “A murit Americanu’ !!!…” Opresc un taxi. Ma doare capul. “Amor, amor, amooor…” Data viitoare trebuie sa fac rezervare din timp. Masina opreste in fata blocului incremenit in noapte. Incep sa rad ametit. Nu mai am bani. Oameni suntem, biscuiti mancam.

Don't Know Much about History

Nu sunt multe secventele din filme care chiar iti raman in minte pentru totdeauna. O sa incerc sa le gasesc pe toate si sa le pun aici. De filme, nu garantez, dar aceste mici parti... chiar merita. Sunt genul acela de mici secvente care te fac sa cauti tot filmul si sa-l vezi. Uneori, asculti o coloana sonora si dupa aceea iti spui ca vrei sa vezi si filmul. Secventa asta este dintr-un film destul de dragut, de sambata seara, care sa-ti ocupe timpul daca esti acasa si nu in vreun Bambus sau Birou. Il uiti repede, asta e clar. Dar nu pe tot.

Leaving Las Vegas

Vechi. Imi plac masinile in care miroase a vechi, imi plac toate cartile care miros a vechi. Imi plac sticlele care miros a vechi... Poate cea mai buna reprezentatie a lui Nicholas Cage in vreun film. De departe, cea mai buna coloana sonora pentru un film american. Mike Figgis si Sting. Ideea filmului este geniala. Poate cea mai buna alternativa la viata - sa bei pana mori, sa mori visand, sa visezi cand mori. Un film destul de dur, destul de tandru si destul de emotionant. E unul din acele putine filme de la care pleci cu un zambet pe buze si uiti pentru scurta vreme de altceva. Esti fericit. Iar cand un film reuseste sa faca asta, abia atunci iti dai seama ca e bun. Nu critici, nu comentarii, nu cifre de box office.

You can never, ever, ask me to stop drinking... Do you understand? I do... I really do.



Cage a luat Oscarul. Dar asta nu inseamna multe. Atunci cand te uiti la film, uiti ca de fapt te uiti la un film, la calculator sau televizor, cu sau fara LCD, si ca de fapt, privesti in interiorul vietii lui Ben. Nu deseori vezi un actor care sa joace asa de bine, incat sa te faca sa crezi ca esti un spectator, nu telespectator, al vietii celui care joaca. Imi plac filmele vechi.

Basescu, 'cause he's a Punkrocker, yes he is...

Unii pro, altii contra. Unii chiar suparati. Pana la urma 75% au zis NU, in frunte cu mine. Nu am nevoie sa stiu ce a furat, ce nu a facut sau ce a facut prost nea Basescu. Stiu doar ca altul sau altii nu ar face nimic mai bun si mai bine. Numai faptul ca cei impotriva lui sunt cei de la PSD... m-a facut sa fiu pro Basescu fara sa clipesc si sa ma uit, putin urat ce-i drept, la oamenii care sunt anti marinari. Dar imi trece repede. Pana la urma lumea si-a dat seama de doua chestii - Basescu nu a gresit cu nimic si in acest moment el este Salvatorul nostru. Bun asa. In seara cand am aflat rezultatul de la referendum am baut o Timisoreana rece si am cantat. Dar nu pe Guta...

Amintiri

Stateam ieri la volanul masinii mele cu bujii noi. Mare trafic. Urias, chintesenta aglomeratiei din Bucuresti. Mi-am adus aminte de o zi anume din toamna anului trecut. Atunci cand romanii s-au francofonizat. Ca si mine, in ploaie, in masina, stand in mijlocul lui Stefan cel Mare, in timp ce mirosul de la Mc. adia usor tocmai de la Obor...

Sa incepem boem - a venit toamna. Odata cu samitu' francofon pe care minunata noastra tara il gazduieste, a venit si ploaia rece de septembrie. Si cand zic ploaie, nu glumesc - in pasajul de la Obor se inchiriau gondole cu ora si din stadionul Steaua se vedeau numai castile alb-rosii ale poloistilor. Dar sunt nesimtit - nu asta e subiectul. Azi au simulat autoritatile traficul din zilele in care unele strazi vor fi blocate pentru aducerea demnitarilor de la aeroport. Ce s-au gandit? Daca e sambata, nu prea e lume. Vreme de cacao, ploua, nu se duce romanul la Metro, sta acasa si se uita la emisiuni cu ciorbe si clatite. Cu toate astea, traficul s-a dus in pista ma-sii. Apropo de pista, niste contribuabili binevoitori care plecau, culmea, in Franta pentru francofonizare la fata locului, se plangeau la stiri ca au pierdut avionul din cauza traficului. De fapt, din cauza simularii... Nu era dejuns ca saracii demnitari straini se bucura de simulari lunare in pat cu nevasta, mai trebuiau sa fie simulati si la Bucuresti, pe o ploaie de care te puteai feri numai daca stateai sub Raluca Badulescu. Parca 63 de masini au facut traseul de la aeroport spre Casa Poporului. Soferii au avut cronometre de raliu, au facut chiar pariuri pe o bere si un mic la cantina, care ajunge primul la destinatie. Au trecut in mare viteza pe langa infinitele cozi de masini in care asteptau soferii sa se termine simularea si sa poata ajunge acasa la o musaca rece. Daca masinile erau populate cu demnitarii celor 63 de tari, acestia se puteau bucura de atractiile orasului - degete mijlocii indreptate spre acestia, guri pe ale caror buze citeai multe organe genitale si, in caz ca nu ar fi plouat, nu una, ci mai multe perechi de fese paroase, de taximetrist. Asta este - ne-au luat strazile, le dam ce avem noi mai bun. Francofonia? Sa moara trei vecini de la mansarda in camasa de noapte a lui Cornel Pasat daca inteleg ce e aia!

Ratoii impotenti dau ficatul cel mai bun

Am gasit o poveste. Si, recunosc... mi-e tare ciuda ca nu am scris-o eu. Recunosc.

... In custi din lemn nu mai inalte de juma’ de metru, aranjate pe cinci rinduri intr-una din halele fermei, isi petrec viata 135 de ratoi lesesti. Fiecare in cusca lui, singur acasa. Soarele e pentru ei unul din becurile alea de 75 de wati sau poate toate la un loc. Toata viata lor de ratoi, adica vreo cinci ani, si-o petrec jinduind la tovarasia celor 2.000 de rate de Pekin, care macane dincolo de usa de lemn, parind ca ii asteapta nerabdatoare. Cel putin asa cred ingrijitorii. Sigur e ca ratoii n-or sa ajunga niciodata la intilnire. La ratele de Pekin ajunge doar saminta lor, recoltata zilnic de trei angajate prin metode tinute departe de ochii lumii. Bobocii astfel obtinuti se numesc Moulard. Nu se pot reproduce pe cale naturala pentru ca ratoii rasei sint impotenti, dar cei care le-au pus la cale aparitia nu asteapta de la ei dovezi de virilitate, ci un ficat. Un ficat cit mai mare. Faimosul “Alb de Moulard”.

40 de euro, kilogramul de ficat
Singura ferma de rate Moulard din Romania se afla la Mihailesti, un sat din judetul Giurgiu, plin de tintari vara si de ciini ai nimanui tot timpul anului. Un grup de israelieni, nu mereu aceiasi, tine afacerea in mina de vreo opt ani. De la ferma asta din sudul Romaniei pleaca in fiecare an spre restaurantele din Franta, Belgia, Japonia 22 de tone de ficat din rate Moulard indopate. In functie de gradul de indopare a ratelor, se obtin patru tipuri de ficat, clasificate dupa greutate, de la ficatul ce cintareste putin sub trei sute de grame pina la cel care ajunge la opt sute de grame. Cel mai mic e si cel mai ieftin, pleaca de la ferma cu aproape 150.000 de lei, iar cel mai mare, obtinut de la ratele indopate timp indelungat, este vindut cu un milion de lei kilogramul.


Avindu-l ghid pe Amnon Israel, un inginer israelian care indoapa de vreo 33 de ani rate pe trei continente (a lucrat in Israel, Africa de Sud si Statele Unite) am vizitat ferma. “Am pornit cu 3.000 de rate in '95, iar acum am ajuns la 14.000”. In prima hala sint crescute ratele Pekin, “mamele”, si intr-un alt compartiment “tatii”, ratoii lesesti. Un mascul lesesc ar trai, crescut in ograda cu iarba a unui satean, 36 de ani, dar aici, in custile din lemn, puse una peste alta pe cinci rinduri, amintind de viata la bloc din cartierul Pantelimon, nu o duc mai mult de cinci ani. In fiecare zi, trei domnisoare, aceleasi de ani, intra in cartierul ratoilor, deschid portitele si le recolteaza sperma, printr-un procedeu tinut secret de managerii fermei, la fel cum secreta este si procedura de inseminare a ratelor de Pekin. Fetele imputernicite cu operatiunea asta speciala se codesc sa vorbeasca despre munca lor, despre masturbarea ratoilor, spun doar ca s-au obisnuit sa-i auda pe ratoi cum incep sa se foiasca excitati in custi inca de cind deschid ele usa magaziei. Au prins a se nelinisti si cind am intrat noi. N-am avut voie sa deschidem portitele. Am vazut doar cum ratoii isi impingeau pliscurile fiecare in ferestruica lui incerca sa priveasca afara si am iesit repede, cu regretul de a le fi creat poate false orizonturi de asteptare.


Bobocilor de o saptamina li se ciunteste pliscul
Am vizitat apoi incubatorul, unde ouale sint intoarse din ora in ora in ultimele patru din cele 28 de zile de incubare si am intrat in hala unde sint crescuti bobocii. Nu poarta numele parintilor. Se numesc Moulard. Sint incalziti la lumina becurilor si fiecare pas de om ii sperie. Valuri de puf galbior la stinga si la dreapta cararii care traverseaza hala. In dreptul fiecarui compartiment sta scrisa, pe un carton, data de nastere a bobocilor dinauntru. Toti care implinisera o saptamina aveau partea de sus a pliscului taiata de la jumatate. “Le taiem putin ciocul, pentru ca au tendita sa se ciuguleasca. Asta fiindca traiesc inchisi. Le cad penele, iar hrana pe care le-o dam ar regenera penajul si ar incetini cresterea ratelor”, ne explica israelianul. O rata Moulard maninca 25 kg de furaje in 16 saptamini, cit ii este ciclul de viata la o ferma. O rata “normala” consuma doar 6 kg de furaje in opt saptamini, iar un pui, spre exemplu, maninca 2,2 kg de furaje in 38 de zile. Nu se pot reproduce pe cale naturala, intrucit “ratele sint in regula, dar ratoii sint impotenti”.

Cina cu burghiul
Dupa 12 saptamini, ratele Moulard intra la indopat. Operatiunea dureaza 24 de zile. Amnon spune ca aici, ca si in America, la ferma la care a lucrat sase ani, "undeva mai sus de New York”, asociatiile de protectie a animalelor "nu au avut nimic de reprosat fata de indoparea ratelor". Asa zice el, cel putin.
La intrarea in hala amenajata pentru indopare, pe un perete, sint afisate programul cu orele de masa si cantitatea de furaj distribuita fiecarei rate. Pasarile traiesc cite 22 intr-o cusca din lemn. Fiecare muncitor primeste in grija patru sute. Florina, 31 de ani,lucreaza la ferma inca de la inceput. O vad cum intra in cusca, izoleaza ratele intr-un colt cu ajutorul a doua cartoane si se asaza pe un scaunel, tragindu-si aproape o galeata albastra din plastic plina cu granule de malai. Sus, la indemina, are instalatia de indopat, formata dintr-un motoras, un furtun si o pilnie de inox cu piciorul ei taiat oblic, precum acul unei seringi uriase, lung de 40 de centimetri si gros de vreo 3. Din motor porneste un burghiu care traverseaza pilnia. Cu un paharut cu scala de gramaj, fata toarna in pilnie o suta de grame de granule. Apuca o rata din coltul custii, o pipaie iute de-a lungul gitului, “sa vad daca nu i-a ramas malai nemestecat”, si ii infinge teava in pliscul despicat. Repede, nu-i timp de tandreturi. Ar scadea productia. Toarna paharutul, apasa un buton, iar burghiul incepe sa se invirta si sa impinga cu zgomot hrana pina aproape de stomacul ratei. Pasarea vibreaza din toate maruntaiele, iar peste ochi i se asterne o ceata. Treaba dureaza cam un minut. Scapata din miinile fetei, rata isi scutura penele, inca nedumerita. De trei ori pe zi simte burghiul rece invirtindu-i-se in stomac. Oamenii ii indeasa pe git cu 30 de grame mai mult in fiecare zi. Apoi trebuie sa doarma. Atit are voie sa faca o rata aici, sa doarma intr-un cotet strimt si sa primeasca de trei ori pe zi vizita burghiului de otel. Ratelor astea nu li s-a intimplat niciodata sa pluteasca seara, cumva far de folos, pe-o balta de la marginea satului unde abia ajunge mirosul laptelui fiert la ceaunul cu mamaliga, n-o sa le vada nimeni vreodata motaind cu ciocul infipt in pene sub vreun acoperis de poiata.
De cind lucreaza la ferma evreilor, Florina n-a gustat din ficatul de Moulard. N-are ea leafa de asa ceva. Da'cica nici nu-i pofticioasa. Zice ca are ratele ei acasa, mai sprintene decit astea, in ograda din capatul Mihailestiului. (Remus Radu)

Jandarmul la plimbare

Bocanci in gingii, pumni murdari de sange, pulane cu profil de coaste si cativa dinti in praful strazii. Era sa uit de frigiderele legii umplute cu "muie(ri)" si ampule de toate marimile si culorile. Dupa cum ati ghicit, a fost pseudo-derbiul Dinamo-Steaua. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, din acest joc nu am inteles mare lucru. Sa moara soacra-mea in baia mare daca am inteles ceva din ce au comentat onerosii aia doi - Ze Kalanga taloneaza in adancime, prin invaluire. Ca sa nu mai zic de meciul in sine... Praf, sa-mi bag picioarele in lighean. Primele doua echipe din campionatul Romaniei - nu au nici cea mai mica urma de treaba cu fotbalul. Asa am vazut eu, cu ochii astia ai mei de necunoscator - mingea ori era patrata, ori jucatorii aveau saboti Olandezi in picioare. Rar se intampla ca un picior sa intalneasca balonul. Si atunci cand o atingea vreun Balanel, atentie suporteri! Cineva urma sa se trezeasca cu mingea in freza, in mari departari fata de poarta. Asta e fotbalul nostru, de rahat. De fapt, la 20.000 de leghe sub rahat. Da, asta spun io, ala care apasa pe butoanele telecomenzii si pune ce post vrea. Fotbalul romanesc e de KKT! Cu "M" de la mot, mare! Si totusi mi-a placut... mi-a placut adevaratul meci "after-hours". Intre suporteri si jandarmi. O lupta neechilibrata zic eu, pentru ca un jandarm din ala bautor de Ciucas era cel putin cat doi panchisti din aia din galerie. Nu numai eu zic asta, ci si sarmanii cai de la jandarmerie, care aveau coloana concava de la atata bere, seminte si Scandic sub forma jandarmului carat in spinare. Ma rog, details, details... Cert este ca am vazut cu ochii mei acest meci. De la geam, in siguranta, admiram jocul de picior al jandarmilor, cum driblau gioalele si burtile stelistilor. M-am ofticat ca jucau fotbal american, cu mana. Cu mana pe pulane, facandu-si loc in multimea de suporteri culcati de la gazele lacrimogene, mai ceva ca Mihai Viteazul. Cred ca scorul a fost in favoarea gaz(d)elor. Meciul s-a dus dracu repede, la fel cum a inceput. Cateva cartonase galbene pentru faulturi cu gloante de cauciuc si Urgenta de la Floreasca s-a umplut. Jandarmii au plecat viteji si triumfatori, probabil sa petreaca victoria cu presedintele. Zece minute si vreo 20 de perechi de bascheti pierduti mai tarziu, strada era in final goala. Niste balega de jandarm si coji de seminte de la cai (sau invers?) - asta ramasese pe Stefan cel Mare. Sangele de pe un ziar cu poza lui Tariceanu mi-a adus aminte cine a castigat - Dinarmeria. Oameni suntem, biscuiti mancam. Era sa uit... Iar. Meciul de acum l-a castigat tot Dinamo. Fara violenta!

I do...

Am fost la o nunta. Nu a avut nimeni nimic de zis si toata lumea a tacut pe vecie. I do.

Portocale Negre

"He glanced at me as he walked past. Just a glance. Nothing more. But I could hardly… move. That afternoon... Helena went to the movies with her friend... and you and I made love. And we made plans about our future... And yet... at no time... was he ever... out of my mind. And I thought if he wanted me... even if it was only... for one night... I was ready to give up everything: You. Helena. My whole fucking future. Everything." - Nicole Kidman, Eyes Wide Shut

"Suntem cu totii bolnavi" - Ada Milea

Doar un cliseu. "As vrea sa dau timpul inapoi". Carti, filme, povesti si iar filme. Dar se poate. Nu de putine ori pilotii, fie de avioane sau masini supersonice au spus ca timpul se opreste in loc, odata ce atingi o anumita viteza. Totul se misca incet in jurul tau, zgomotul asurzitor se transforma in liniste apasatoare, incat iti auzi propriile batai ale inimii, ochii ti se inchid si te lupti cu ei. Numai gandurile tale se comporta normal, intr-un univers al nemiscarii, in care timpul a incremenit. O sa ma duc la Bonneville si o sa opresc timpul in loc. Nu-ti mai pasa de nimeni si de nimic, viteza iti imprastie visele si gandurile, devii Dumnezeu pentru cateva secunde, opresti timpul in loc. Nu ai vrea sa se termine. Ce se intampla daca una din rotile de aluminiu se loveste de un cristal de sare si intr-o fractiune de secunda iti pierzi viata? Dar stai! Timpul statea pe loc. Am murit, dar nu stiu cand. Asta inseamna ca o sa traiesc la infinit? Cred ca e de vina sticla asta de Budweiser. E goala, o pun langa celelalte. Ma duc la frigider si uit.

Capodopera pe 4 roti

Cea mai scumpa masina care a calcat vreodata granitele Romaniei - Ferrari Enzo. O masina facuta in cinstea dominatiei Ferrari in Formula 1 si a creatorului acestei marci italiene, Enzo Ferrari. Un obiect de arta pe care putini au ocazia sa-l vada si pe care si mai putini au ocazia sa-l conduca. Mai exact, 399 de oameni, pentru ca numai atatea masini au fost facute. In plus, pretul de cumparare al masinii era de 1 milion de Euro, in timp ce acum depaseste 2 milioane, la mana a doua. Ferrari Enzo are "numai" 660 cp si o viteza maxima de 400 km/h. Este o adevarata capodopera a designului semnat de Pininfarina si un omagiu adus celei mai celebre marci de super-masini din lume.

Obiecte vechi, oameni si mai vechi...

La Piata Obor din Bucuresti, in fiecare uichend are loc targul anticarilor. Fiare, tablouri, bibelouri, jucarii, carti si iar fiare. Orice vrei, orice cauti, orice nu cauti. Din orice ani, chiar si dinainte de 1500. Daca vrei sa asculti o flasneta ruginita si vai de ea, din anii 1800, te dai interesat sa scoti 500 E din buzunar si o asculti. Canta! Cam repede ce-i drept, dar canta. Nu vrei muzica din filmele alb-negru, poate vrei o sabie de pe vremea lui Carol - 300 Europeni. Da, numai in Euro se discuta in Piata Obor. Cat despre cei care vand... au uitat demult ce inseamna leul, nou sau vechi, usor sau greu. Si daca vrei sa le faci poze, iti cer bani. Nu sunt tocmai primitori, daca nu te vad bine imbracat si cu o valiza de valuta pe tine. Concluzia - daca nu esti Nastase, Tariceanu sau vreun Irinel, stai acasa. La targul anticarilor ai ce vedea, dar NUMAI atat. De cumparat... e Carrefour la cateva statii de autobuz.