Nu stiu ce mi-a venit, dar stiu ca azi mi-a venit cheful de a asculta si mai ales a vedea acest videoclip Bon Jovi. Ma fascina in copilarie povestea acestui videoclip. Un fost fotograf din armata SUA in Vietnam, in timpul razboiului s-a cuplat cu o vietnameza, frumoasa ce-i drept, insa era o prostituata. Dupa ani si ani a revenit in Vietnam si o cauta pe aceasta domnisoara pentru care mai simte inca ceva. O cauta in zona rau famata suprasaturata de bordeluri si curve, bea de suparare si niste localnici il bat. Se trezeste ingrijit de aceeasi tanara fata cu care se cuplase in trecut. Este de fapt fiica acelei prostituate cu care se culcase in timpul razboiului. Daca este fata lui, nu vom sti niciodata.
Ce rost mai are un videoclip fara poveste? Greu mai gasesti in ziua de azi povestea de dincolo de dans si versuri. Despre videoclipurile autohtone... sa fim seriosi. Efecte si abuz de calculatoare. Nu ne place. Si asta ne ocupa tot timpul.
Thursday, December 20, 2007
Monday, December 10, 2007
E ca atunci cand...
E ca atunci cand te trezesti sechestrat intr-o cabina de WC dintr-un personal puturos. Numai ca acum ma trezesc captiv intre blocurile de beton murdar ale capitalei. Tot Bucurestiul pute. Ba a prostie, ba a lacomie, ba pur si simplu a jeg.
Atunci cand soarele apune si zice mersi c-a scapat sa mai priveasca, atunci cand greierii bolnavi de TBC incep sa cante ametiti, praful si putoarea de peste zi incep sa se aseze peste tot, pe asfalt, pe case, pe oameni. Noaptea, orasul vrea sa se odihneasca. Pasesc incet, cu mainile in buzunar, pe trotuarul umed. Coji de fistic imi trosnesc sub talpi. Simt un miros de patruped ud. Incepe sa ploua din nou. Prin fata mea izbucnesc doi pustani cu niste capace de Golf la brat. Aud o alarma de masina. O vitrina plina cu televizoare noi si second-hand tine loc de Multiplex pentru o mana de vagabonzi vrajiti de imaginea in miscare. Taxiurile fara somn trec unul dupa celalalt prin bezna noptii, ca o turma de oi plictisite. La umbra unui castan ofilit asteapta un “colorat” in geaca de piele si pantofi cu ciucuri. Fumeaza un Snagov. Gura-i fumega mai ceva ca o scrumiera. Opreste un taxi. Vantul misca frunzele prafuite si imi vad mai departe de drum. La marginea unei case darapanate, cu rufele puse la uscat in strada, intre o Dacie rablagita si un Trabant pe butuci, e petrecere mare. O haita de maidanezi, de zece ori mai numerosi ca lupii din Apuseni, cotrobaie prin gunoaiele cazute dintr-un tomberon rasturnat. Toata strada pute a pepeni putreziti, a oase sfartecate si a cafea cu aroma de curva. Parca din pamant, apar doi pustani cu mainile murdare de noroi : “Sefu, iti dau o fata frumoasa ?” Ma fac ca ploua si incerc sa opresc un taxi. Merg mai departe pe trotuarul intunecat. Aud o sirena de politie. Ma latra un caine. Langa o reclama cu o sticla unduita ca o femeie, pe banca rupta dintr-un refugiu de statie, rade in somn un batranel ponosit, cu barba neagra si prafuita, un adevarat Mos Craciun al strazilor. Ma invaluie un miros de vodca de 3 lei. Ploua mai incet acum. Un caine schiop se chinuie sa treaca strada cu o coaja de paine in gura. Ajung la Romana. Aici Bucurestiul parca incepe sa miroasa a Kenzo si Jack Daniel’s. La intrarea intr-un club de langa McDonald’s, cativa copii nocturni cer insistent niscaiva maruntis. Lumea iese pe rand. Cu mintea suprasaturata de harfe, cu ochelari de soare la 3 dimineata, cu blonda obosita la brat, smecherii de capitala ies si trec nepasatori printre mainile intinse catre ei. Se urca in SL-ul de 400 de magari si pleaca in viteza pe rosu, in timp ce politistii de la colt mananca floare si bostan. Si aici tomberoanele de gunoi sunt rascolite, cainii hamesiti si vitrinele inca poarta urmele unor fetze visatoare. Ba nu. Acelasi aer cu miros de saracie si jeg este peste tot, la fiecare metru pe care-l faci. Ce e aia Kenzo?
Muzica rasuna dintr-un BMW decapotabil si aurolacii jerpeliti motaie in somn prin canale, prin boscheti, prin scari de bloc. Intru in scara si urc treptele pline de chistoace de tigari. In fata usii, pe presul scuturat de maica-mea azi dimineata, sta un pusti murdar. Dardaie din cap pana-n picioare. Descult, ma priveste cu ochii mari si limpezi. Imi cere o tigara. Repede, imi indrept privirea in pamant, descui usa, fac un pas mare si intru in casa. Aud cheia invartindu-se in iala si o liniste asurzitoare imi sparge timpanele. O fiinta se foieste dupa usa.
Amintiri din clasa a 10-a
Atunci cand soarele apune si zice mersi c-a scapat sa mai priveasca, atunci cand greierii bolnavi de TBC incep sa cante ametiti, praful si putoarea de peste zi incep sa se aseze peste tot, pe asfalt, pe case, pe oameni. Noaptea, orasul vrea sa se odihneasca. Pasesc incet, cu mainile in buzunar, pe trotuarul umed. Coji de fistic imi trosnesc sub talpi. Simt un miros de patruped ud. Incepe sa ploua din nou. Prin fata mea izbucnesc doi pustani cu niste capace de Golf la brat. Aud o alarma de masina. O vitrina plina cu televizoare noi si second-hand tine loc de Multiplex pentru o mana de vagabonzi vrajiti de imaginea in miscare. Taxiurile fara somn trec unul dupa celalalt prin bezna noptii, ca o turma de oi plictisite. La umbra unui castan ofilit asteapta un “colorat” in geaca de piele si pantofi cu ciucuri. Fumeaza un Snagov. Gura-i fumega mai ceva ca o scrumiera. Opreste un taxi. Vantul misca frunzele prafuite si imi vad mai departe de drum. La marginea unei case darapanate, cu rufele puse la uscat in strada, intre o Dacie rablagita si un Trabant pe butuci, e petrecere mare. O haita de maidanezi, de zece ori mai numerosi ca lupii din Apuseni, cotrobaie prin gunoaiele cazute dintr-un tomberon rasturnat. Toata strada pute a pepeni putreziti, a oase sfartecate si a cafea cu aroma de curva. Parca din pamant, apar doi pustani cu mainile murdare de noroi : “Sefu, iti dau o fata frumoasa ?” Ma fac ca ploua si incerc sa opresc un taxi. Merg mai departe pe trotuarul intunecat. Aud o sirena de politie. Ma latra un caine. Langa o reclama cu o sticla unduita ca o femeie, pe banca rupta dintr-un refugiu de statie, rade in somn un batranel ponosit, cu barba neagra si prafuita, un adevarat Mos Craciun al strazilor. Ma invaluie un miros de vodca de 3 lei. Ploua mai incet acum. Un caine schiop se chinuie sa treaca strada cu o coaja de paine in gura. Ajung la Romana. Aici Bucurestiul parca incepe sa miroasa a Kenzo si Jack Daniel’s. La intrarea intr-un club de langa McDonald’s, cativa copii nocturni cer insistent niscaiva maruntis. Lumea iese pe rand. Cu mintea suprasaturata de harfe, cu ochelari de soare la 3 dimineata, cu blonda obosita la brat, smecherii de capitala ies si trec nepasatori printre mainile intinse catre ei. Se urca in SL-ul de 400 de magari si pleaca in viteza pe rosu, in timp ce politistii de la colt mananca floare si bostan. Si aici tomberoanele de gunoi sunt rascolite, cainii hamesiti si vitrinele inca poarta urmele unor fetze visatoare. Ba nu. Acelasi aer cu miros de saracie si jeg este peste tot, la fiecare metru pe care-l faci. Ce e aia Kenzo?
Muzica rasuna dintr-un BMW decapotabil si aurolacii jerpeliti motaie in somn prin canale, prin boscheti, prin scari de bloc. Intru in scara si urc treptele pline de chistoace de tigari. In fata usii, pe presul scuturat de maica-mea azi dimineata, sta un pusti murdar. Dardaie din cap pana-n picioare. Descult, ma priveste cu ochii mari si limpezi. Imi cere o tigara. Repede, imi indrept privirea in pamant, descui usa, fac un pas mare si intru in casa. Aud cheia invartindu-se in iala si o liniste asurzitoare imi sparge timpanele. O fiinta se foieste dupa usa.
Amintiri din clasa a 10-a
Monday, December 03, 2007
Viata e incerta ca un schimbator de Dacie
Rareori se intampla sa ne trezim in momente unice cand ni se intampla ceva ce ne schimba viata. Nu o sa spun care sunt acele momente. Fiecare le are pe ale lui si nu este corect sa impun eu ceva, momente din autogara plina de boschetari si oameni cu subwoofer integrat, un muncitoresc la 6 dimineata in Piata Mare sau 2 pene de roata. Astea sunt doar fragmente de momente. Intr-o dimineata. Si chiar daca nu ai inteles nimic din randurile astea, nu e nimic. Trebuie sa intelegi numai ceva - cand ajungi sa vezi care este prioritatea in viata ta, una singura, nu mai multe, poti spune ca traiesti pentru ceva.
Subscribe to:
Posts (Atom)