Amintiri

Stateam ieri la volanul masinii mele cu bujii noi. Mare trafic. Urias, chintesenta aglomeratiei din Bucuresti. Mi-am adus aminte de o zi anume din toamna anului trecut. Atunci cand romanii s-au francofonizat. Ca si mine, in ploaie, in masina, stand in mijlocul lui Stefan cel Mare, in timp ce mirosul de la Mc. adia usor tocmai de la Obor...

Sa incepem boem - a venit toamna. Odata cu samitu' francofon pe care minunata noastra tara il gazduieste, a venit si ploaia rece de septembrie. Si cand zic ploaie, nu glumesc - in pasajul de la Obor se inchiriau gondole cu ora si din stadionul Steaua se vedeau numai castile alb-rosii ale poloistilor. Dar sunt nesimtit - nu asta e subiectul. Azi au simulat autoritatile traficul din zilele in care unele strazi vor fi blocate pentru aducerea demnitarilor de la aeroport. Ce s-au gandit? Daca e sambata, nu prea e lume. Vreme de cacao, ploua, nu se duce romanul la Metro, sta acasa si se uita la emisiuni cu ciorbe si clatite. Cu toate astea, traficul s-a dus in pista ma-sii. Apropo de pista, niste contribuabili binevoitori care plecau, culmea, in Franta pentru francofonizare la fata locului, se plangeau la stiri ca au pierdut avionul din cauza traficului. De fapt, din cauza simularii... Nu era dejuns ca saracii demnitari straini se bucura de simulari lunare in pat cu nevasta, mai trebuiau sa fie simulati si la Bucuresti, pe o ploaie de care te puteai feri numai daca stateai sub Raluca Badulescu. Parca 63 de masini au facut traseul de la aeroport spre Casa Poporului. Soferii au avut cronometre de raliu, au facut chiar pariuri pe o bere si un mic la cantina, care ajunge primul la destinatie. Au trecut in mare viteza pe langa infinitele cozi de masini in care asteptau soferii sa se termine simularea si sa poata ajunge acasa la o musaca rece. Daca masinile erau populate cu demnitarii celor 63 de tari, acestia se puteau bucura de atractiile orasului - degete mijlocii indreptate spre acestia, guri pe ale caror buze citeai multe organe genitale si, in caz ca nu ar fi plouat, nu una, ci mai multe perechi de fese paroase, de taximetrist. Asta este - ne-au luat strazile, le dam ce avem noi mai bun. Francofonia? Sa moara trei vecini de la mansarda in camasa de noapte a lui Cornel Pasat daca inteleg ce e aia!

Ratoii impotenti dau ficatul cel mai bun

Am gasit o poveste. Si, recunosc... mi-e tare ciuda ca nu am scris-o eu. Recunosc.

... In custi din lemn nu mai inalte de juma’ de metru, aranjate pe cinci rinduri intr-una din halele fermei, isi petrec viata 135 de ratoi lesesti. Fiecare in cusca lui, singur acasa. Soarele e pentru ei unul din becurile alea de 75 de wati sau poate toate la un loc. Toata viata lor de ratoi, adica vreo cinci ani, si-o petrec jinduind la tovarasia celor 2.000 de rate de Pekin, care macane dincolo de usa de lemn, parind ca ii asteapta nerabdatoare. Cel putin asa cred ingrijitorii. Sigur e ca ratoii n-or sa ajunga niciodata la intilnire. La ratele de Pekin ajunge doar saminta lor, recoltata zilnic de trei angajate prin metode tinute departe de ochii lumii. Bobocii astfel obtinuti se numesc Moulard. Nu se pot reproduce pe cale naturala pentru ca ratoii rasei sint impotenti, dar cei care le-au pus la cale aparitia nu asteapta de la ei dovezi de virilitate, ci un ficat. Un ficat cit mai mare. Faimosul “Alb de Moulard”.

40 de euro, kilogramul de ficat
Singura ferma de rate Moulard din Romania se afla la Mihailesti, un sat din judetul Giurgiu, plin de tintari vara si de ciini ai nimanui tot timpul anului. Un grup de israelieni, nu mereu aceiasi, tine afacerea in mina de vreo opt ani. De la ferma asta din sudul Romaniei pleaca in fiecare an spre restaurantele din Franta, Belgia, Japonia 22 de tone de ficat din rate Moulard indopate. In functie de gradul de indopare a ratelor, se obtin patru tipuri de ficat, clasificate dupa greutate, de la ficatul ce cintareste putin sub trei sute de grame pina la cel care ajunge la opt sute de grame. Cel mai mic e si cel mai ieftin, pleaca de la ferma cu aproape 150.000 de lei, iar cel mai mare, obtinut de la ratele indopate timp indelungat, este vindut cu un milion de lei kilogramul.


Avindu-l ghid pe Amnon Israel, un inginer israelian care indoapa de vreo 33 de ani rate pe trei continente (a lucrat in Israel, Africa de Sud si Statele Unite) am vizitat ferma. “Am pornit cu 3.000 de rate in '95, iar acum am ajuns la 14.000”. In prima hala sint crescute ratele Pekin, “mamele”, si intr-un alt compartiment “tatii”, ratoii lesesti. Un mascul lesesc ar trai, crescut in ograda cu iarba a unui satean, 36 de ani, dar aici, in custile din lemn, puse una peste alta pe cinci rinduri, amintind de viata la bloc din cartierul Pantelimon, nu o duc mai mult de cinci ani. In fiecare zi, trei domnisoare, aceleasi de ani, intra in cartierul ratoilor, deschid portitele si le recolteaza sperma, printr-un procedeu tinut secret de managerii fermei, la fel cum secreta este si procedura de inseminare a ratelor de Pekin. Fetele imputernicite cu operatiunea asta speciala se codesc sa vorbeasca despre munca lor, despre masturbarea ratoilor, spun doar ca s-au obisnuit sa-i auda pe ratoi cum incep sa se foiasca excitati in custi inca de cind deschid ele usa magaziei. Au prins a se nelinisti si cind am intrat noi. N-am avut voie sa deschidem portitele. Am vazut doar cum ratoii isi impingeau pliscurile fiecare in ferestruica lui incerca sa priveasca afara si am iesit repede, cu regretul de a le fi creat poate false orizonturi de asteptare.


Bobocilor de o saptamina li se ciunteste pliscul
Am vizitat apoi incubatorul, unde ouale sint intoarse din ora in ora in ultimele patru din cele 28 de zile de incubare si am intrat in hala unde sint crescuti bobocii. Nu poarta numele parintilor. Se numesc Moulard. Sint incalziti la lumina becurilor si fiecare pas de om ii sperie. Valuri de puf galbior la stinga si la dreapta cararii care traverseaza hala. In dreptul fiecarui compartiment sta scrisa, pe un carton, data de nastere a bobocilor dinauntru. Toti care implinisera o saptamina aveau partea de sus a pliscului taiata de la jumatate. “Le taiem putin ciocul, pentru ca au tendita sa se ciuguleasca. Asta fiindca traiesc inchisi. Le cad penele, iar hrana pe care le-o dam ar regenera penajul si ar incetini cresterea ratelor”, ne explica israelianul. O rata Moulard maninca 25 kg de furaje in 16 saptamini, cit ii este ciclul de viata la o ferma. O rata “normala” consuma doar 6 kg de furaje in opt saptamini, iar un pui, spre exemplu, maninca 2,2 kg de furaje in 38 de zile. Nu se pot reproduce pe cale naturala, intrucit “ratele sint in regula, dar ratoii sint impotenti”.

Cina cu burghiul
Dupa 12 saptamini, ratele Moulard intra la indopat. Operatiunea dureaza 24 de zile. Amnon spune ca aici, ca si in America, la ferma la care a lucrat sase ani, "undeva mai sus de New York”, asociatiile de protectie a animalelor "nu au avut nimic de reprosat fata de indoparea ratelor". Asa zice el, cel putin.
La intrarea in hala amenajata pentru indopare, pe un perete, sint afisate programul cu orele de masa si cantitatea de furaj distribuita fiecarei rate. Pasarile traiesc cite 22 intr-o cusca din lemn. Fiecare muncitor primeste in grija patru sute. Florina, 31 de ani,lucreaza la ferma inca de la inceput. O vad cum intra in cusca, izoleaza ratele intr-un colt cu ajutorul a doua cartoane si se asaza pe un scaunel, tragindu-si aproape o galeata albastra din plastic plina cu granule de malai. Sus, la indemina, are instalatia de indopat, formata dintr-un motoras, un furtun si o pilnie de inox cu piciorul ei taiat oblic, precum acul unei seringi uriase, lung de 40 de centimetri si gros de vreo 3. Din motor porneste un burghiu care traverseaza pilnia. Cu un paharut cu scala de gramaj, fata toarna in pilnie o suta de grame de granule. Apuca o rata din coltul custii, o pipaie iute de-a lungul gitului, “sa vad daca nu i-a ramas malai nemestecat”, si ii infinge teava in pliscul despicat. Repede, nu-i timp de tandreturi. Ar scadea productia. Toarna paharutul, apasa un buton, iar burghiul incepe sa se invirta si sa impinga cu zgomot hrana pina aproape de stomacul ratei. Pasarea vibreaza din toate maruntaiele, iar peste ochi i se asterne o ceata. Treaba dureaza cam un minut. Scapata din miinile fetei, rata isi scutura penele, inca nedumerita. De trei ori pe zi simte burghiul rece invirtindu-i-se in stomac. Oamenii ii indeasa pe git cu 30 de grame mai mult in fiecare zi. Apoi trebuie sa doarma. Atit are voie sa faca o rata aici, sa doarma intr-un cotet strimt si sa primeasca de trei ori pe zi vizita burghiului de otel. Ratelor astea nu li s-a intimplat niciodata sa pluteasca seara, cumva far de folos, pe-o balta de la marginea satului unde abia ajunge mirosul laptelui fiert la ceaunul cu mamaliga, n-o sa le vada nimeni vreodata motaind cu ciocul infipt in pene sub vreun acoperis de poiata.
De cind lucreaza la ferma evreilor, Florina n-a gustat din ficatul de Moulard. N-are ea leafa de asa ceva. Da'cica nici nu-i pofticioasa. Zice ca are ratele ei acasa, mai sprintene decit astea, in ograda din capatul Mihailestiului. (Remus Radu)

Jandarmul la plimbare

Bocanci in gingii, pumni murdari de sange, pulane cu profil de coaste si cativa dinti in praful strazii. Era sa uit de frigiderele legii umplute cu "muie(ri)" si ampule de toate marimile si culorile. Dupa cum ati ghicit, a fost pseudo-derbiul Dinamo-Steaua. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, din acest joc nu am inteles mare lucru. Sa moara soacra-mea in baia mare daca am inteles ceva din ce au comentat onerosii aia doi - Ze Kalanga taloneaza in adancime, prin invaluire. Ca sa nu mai zic de meciul in sine... Praf, sa-mi bag picioarele in lighean. Primele doua echipe din campionatul Romaniei - nu au nici cea mai mica urma de treaba cu fotbalul. Asa am vazut eu, cu ochii astia ai mei de necunoscator - mingea ori era patrata, ori jucatorii aveau saboti Olandezi in picioare. Rar se intampla ca un picior sa intalneasca balonul. Si atunci cand o atingea vreun Balanel, atentie suporteri! Cineva urma sa se trezeasca cu mingea in freza, in mari departari fata de poarta. Asta e fotbalul nostru, de rahat. De fapt, la 20.000 de leghe sub rahat. Da, asta spun io, ala care apasa pe butoanele telecomenzii si pune ce post vrea. Fotbalul romanesc e de KKT! Cu "M" de la mot, mare! Si totusi mi-a placut... mi-a placut adevaratul meci "after-hours". Intre suporteri si jandarmi. O lupta neechilibrata zic eu, pentru ca un jandarm din ala bautor de Ciucas era cel putin cat doi panchisti din aia din galerie. Nu numai eu zic asta, ci si sarmanii cai de la jandarmerie, care aveau coloana concava de la atata bere, seminte si Scandic sub forma jandarmului carat in spinare. Ma rog, details, details... Cert este ca am vazut cu ochii mei acest meci. De la geam, in siguranta, admiram jocul de picior al jandarmilor, cum driblau gioalele si burtile stelistilor. M-am ofticat ca jucau fotbal american, cu mana. Cu mana pe pulane, facandu-si loc in multimea de suporteri culcati de la gazele lacrimogene, mai ceva ca Mihai Viteazul. Cred ca scorul a fost in favoarea gaz(d)elor. Meciul s-a dus dracu repede, la fel cum a inceput. Cateva cartonase galbene pentru faulturi cu gloante de cauciuc si Urgenta de la Floreasca s-a umplut. Jandarmii au plecat viteji si triumfatori, probabil sa petreaca victoria cu presedintele. Zece minute si vreo 20 de perechi de bascheti pierduti mai tarziu, strada era in final goala. Niste balega de jandarm si coji de seminte de la cai (sau invers?) - asta ramasese pe Stefan cel Mare. Sangele de pe un ziar cu poza lui Tariceanu mi-a adus aminte cine a castigat - Dinarmeria. Oameni suntem, biscuiti mancam. Era sa uit... Iar. Meciul de acum l-a castigat tot Dinamo. Fara violenta!