Nina. Atat. Nina.

Ce atata Nina Cassian in sus si in jos? Trebuie sa explic.

Poeziile ei au ceva ce nu poate fi explicat, ceva ce nu se mai regaseste nicaieri, niciunde, la nimeni altul, la nimeni alta, la NIMENI. Cuvintele sunt intr-o ordine atat de fireasca, incat ajung sa-ti placa indiferent daca iubesti, urasti, plangi sau te uiti la "Familia Bundy". Nina Cassian este un artist de ikebana care foloseste cuvintele in locul florilor, un compozitor desavarsit cu silabe, in loc de note. Asa cum zicea "Verita Saga" - Nina Cassian nu se-asculta, se simte.

"Iti scriu aceasta a doua scrisoare intr-o odaie de lemn, si pretutindeni inscriptii, cu cerneala, cu creion chimic, cu varful cutitului, nume, date, privighetori, trenuri, chei. (Poti descuia un tren cu cheia si poti calca privighetoarea amortita pe sine si sa te iscalesti si sa pui data.) Mi-e frica. Dincolo de cadrul de lemn al ferestrei palpita maneca intunecata a bradului noptii; intr-o noapte, m-ai asteptat, era vara, pe pat asezasesi cartile mele. Cand am intrat, m-am vazut, poate ca nu trebuia sa inlocuiesc trupul meu de carti, de hartie, de lemn, cu trupul meu trecator, asa gandesc acum cand nu te iubesc"

"Daca ai incerca sa arunci in mine cu luni, cu marti, cu miercuri, luni, marti si miercuri ar ricosa si ar cadea la pamant fara sunet, joi si vineri nu ma pot rani, nu-mi pot lasa nici macar semnul ca o minuscula umbrela japoneza, al vaccinului, joi si vineri nu au putere, sambata nu are putere, duminica – nu stiu ce-nseamna duminica, - nu te iubesc"

"Stau acum si ma uit in oglinda. Pot intineri si imbatrani dupa plac. Daca vreau, pot sa seman cu un animal sau cu o planta, sau chiar cu desenul tehnic al unui aparat de zbor. Peste toate infatisarile mele ai curs odata tu ca o lava vulcanica, ba nu, n-am impietrit, dovada evenimentele din oglinda, anotimpurile ei contopite, mutatiile, si mai ales mana mea care ti-a sprijinit candva ochii sa nu cada din orbite, ca doua picaturi imense, si care scrie acum ca, iata, nu te iubesc”

"A saptea scrisoare ti-o scriu rezemata de un zid cenusiu. Imi amintesc gura ta oblica, imbratisarea cu care ma sugrumai, tot fastul acelei sali de bal in care erorile mele s-au indragostit una de alta, la prima vedere, faptul ca ai lasat clepsidra sa cada, ca, brusc, timpul m-a parasit, si-mi amintesc gestul cu care m-ai trimis la moarte. Stau rezemata de zidul unui tribunal , dar voi spune doar atat: nu te iubesc. Si voi spune din nou: nu te iubesc. Atat. Nu te iubesc. Nu te iubesc”

Scrisori

Sex under the biscuiti

Putin mai incoace de centru, pe strada Axinte Uricariul, vizavi de Spitalul Floreasca, zace in praful capitalei o carciuma cum nici in spoturile publicitare bulgaresti nu gasesti. Ii spune “Terasa berbec”. Daca as spune ca mancarea e ca la mama acasa, ca e curat de poti sa si adormi, as minti cu nesimtire. Mancare nu exista, iar cel ce bea un suc este privit imediat ca un suspect, un tradator… E genul de local in care nu trebuie sa-ti faci rezervare prin Internet sau telefon. Si nici vreo fusta de-o palma la care sa te holbezi flamand. Nu, nici V8-uri nu sunt parcate in fata. Doar un Trabant daramat doarme pe post de bodyguard la cativa metri de usa bodegii. Usa de lemn vopsita zgarcit scartaie prelung si se tranteste. Zavorul ruginit se clatina. Miroase a fum de Marasesti. Pasesc printre cojile de seminte uscate si ma duc la bar. Iau un Gambrinus, sa fiu de-al casei. Ma asez la o masa din colt, cu o fata arsa de tigari. Berea e rece. Aud o manea. Scaunul se clatina. Peretii carciumii sunt vopsiti in culorile tricolorului. Traiasca Funar! Pe fiecare perete zace uitat de vreme si napadit de “vilele” paianjenilor cate un portret maret de-a lu’ Nicu sau Leana. Gh. Dej zambeste prafuit “à coté” de Nicusor. Abia acum imi aduc aminte de generala. Vad stema tarii noastre de-alta data, cu grane aurii si tractoare cu servodirectie. Mai iau o bere.

La alta masa sta un pescar ponosit, cu adidasii legati cu sarma si maini negre de cautat rame. Langa el, un batranel cu traista goala a uitat sa cumpere paine. Astia n-au aer conditionat? Vine si un al treilea, tarandu-si picioarele cu greu din buda napadita de muste. Stau la o halba de vodca. Timpuri, vremuri, oameni… Ma duc si cer alta bere de la barul ultimului templu comunist. “Da’ vodca cat e?” Ma asez din nou si gust din suta de trei mii. Aud un sunet de vioara. Mi-e sete. Cineva imi schimba scrumiera. Se aglomereaza. De ce e cald? Berea ma racoreste si incep sa numar butoanele de la mobil. Cineva imi cere niste alune. Incep sa rad si ma scarpin in cot. Cine mi-a furat vodca? Cand am ajuns in Nemo? Iarasi canta David Guetta ? Mai trag o dusca. Si totusi viata are sens. Bingo! Soso a alunecat pe scara si s-a infipt intr-o masina de cusut… Ha! Ha! Bine mai e sa faci sex pe canapeaua asta catifelata...

Cojile de seminte imi trosnesc sub talpi. Scaunele se urca singure pe mese. Deschid usa si ies in strada inundata de bezna. Urlu cat ma tin puterile : “A murit Americanu’!…” Opresc un taxi. Ma doare capul. “Amor, amor, amooor…” Data viitoare trebuie sa fac rezervare din timp. Masina opreste in fata blocului incremenit in noapte. Incep sa rad ametit. Nu mai am bani. Oameni suntem, biscuiti mancam.

Amintiri din clasa a 10-a