Viata e un tacanit de 8mm

Cateodata vrei sa crezi ca viata se rezuma la cateva lucruri marunte. Mai tarziu o sa cred ca viata inseamna sa stai cu o Leica IIIg din 1940, cu perdele rosii, in iarba, pe un camp pustiu, cand nu e nici soare, nici innorat, bate putin vantul, dar e cald, si racoare ierbii te domoleste, intins, pe coate, tinand aparatul spre fiinta iubita care zambeste spre lentila goala. Acum cred ca viata inseamna sa stai intr-o camera goala, ascultand tacanitul facut de proiectorul de 8mm care trage pelicula, sorband dintr-un Peroni (da, stiu, la filme se bea Stella), descult, cu telefoanele inchise, privind spre peretele pe care apar imaginile puricoase si rosiatice aruncate de catre proiectorul vechi de peste 50 de ani. Dintr-o boxa la fel de veche, auzi vocea lui Marilyn Monroe si a lui Mitzi Gaynor. Nu esti acolo pentru film. Esti pur si simplu. Doar esti, tu si cu tine, singuri, in intuneric, stand pe un scaun de lemn confortabil, picior peste picior. Cutia de bere e rece.