Nina. Atat. Nina.

Ce atata Nina Cassian in sus si in jos? Trebuie sa explic.

Poeziile ei au ceva ce nu poate fi explicat, ceva ce nu se mai regaseste nicaieri, niciunde, la nimeni altul, la nimeni alta, la NIMENI. Cuvintele sunt intr-o ordine atat de fireasca, incat ajung sa-ti placa indiferent daca iubesti, urasti, plangi sau te uiti la "Familia Bundy". Nina Cassian este un artist de ikebana care foloseste cuvintele in locul florilor, un compozitor desavarsit cu silabe, in loc de note. Asa cum zicea "Verita Saga" - Nina Cassian nu se-asculta, se simte.

"Iti scriu aceasta a doua scrisoare intr-o odaie de lemn, si pretutindeni inscriptii, cu cerneala, cu creion chimic, cu varful cutitului, nume, date, privighetori, trenuri, chei. (Poti descuia un tren cu cheia si poti calca privighetoarea amortita pe sine si sa te iscalesti si sa pui data.) Mi-e frica. Dincolo de cadrul de lemn al ferestrei palpita maneca intunecata a bradului noptii; intr-o noapte, m-ai asteptat, era vara, pe pat asezasesi cartile mele. Cand am intrat, m-am vazut, poate ca nu trebuia sa inlocuiesc trupul meu de carti, de hartie, de lemn, cu trupul meu trecator, asa gandesc acum cand nu te iubesc"

"Daca ai incerca sa arunci in mine cu luni, cu marti, cu miercuri, luni, marti si miercuri ar ricosa si ar cadea la pamant fara sunet, joi si vineri nu ma pot rani, nu-mi pot lasa nici macar semnul ca o minuscula umbrela japoneza, al vaccinului, joi si vineri nu au putere, sambata nu are putere, duminica – nu stiu ce-nseamna duminica, - nu te iubesc"

"Stau acum si ma uit in oglinda. Pot intineri si imbatrani dupa plac. Daca vreau, pot sa seman cu un animal sau cu o planta, sau chiar cu desenul tehnic al unui aparat de zbor. Peste toate infatisarile mele ai curs odata tu ca o lava vulcanica, ba nu, n-am impietrit, dovada evenimentele din oglinda, anotimpurile ei contopite, mutatiile, si mai ales mana mea care ti-a sprijinit candva ochii sa nu cada din orbite, ca doua picaturi imense, si care scrie acum ca, iata, nu te iubesc”

"A saptea scrisoare ti-o scriu rezemata de un zid cenusiu. Imi amintesc gura ta oblica, imbratisarea cu care ma sugrumai, tot fastul acelei sali de bal in care erorile mele s-au indragostit una de alta, la prima vedere, faptul ca ai lasat clepsidra sa cada, ca, brusc, timpul m-a parasit, si-mi amintesc gestul cu care m-ai trimis la moarte. Stau rezemata de zidul unui tribunal , dar voi spune doar atat: nu te iubesc. Si voi spune din nou: nu te iubesc. Atat. Nu te iubesc. Nu te iubesc”

Scrisori